Nasser al-Attiyah va pilota pentru Dacia în Raliul Dakar și în Campionatul Mondial de Rally-Raid începând din 2025. Pilotul qatarez, de 5 ori câștigător al Raliului Dakar îi va avea coechipieri pe Sebastien Loeb și Cristina Gutierrez.
Începând cu 2025, Dacia va lua parte în Campionatul Mondial de Rally-Raid, dar și în Raliul Dakar. În urmă cu câteva luni, Sebastian Loeb și Cristina Gutierrez au fost confirmați ca piloți oficiali ai mărcii românești, urmând ca al treilea pilot să fie anunțat la o dată ulterioară.
A venit timpul să aflăm cine va fi cel de-al treilea pilot ce va concura pentru echipa Dacia în Campionatul Mondial de Rally-Raid și în Raliul Dakar. Dacia a dezvăluit cine este acesta, iar cel de-al treilea pilot nu este nimeni altcineva decât Nasser al-Attiyah, de 5 ori câștigător al Raliului Dakar. El a ieșit câștigător în acest eveniment în 2011, 2015, 2019, 2022 și 2023. De asemenea, pilotul în vârstă de 52 de ani are 12 titluri mondiale (două în raliuri, 1 în WRC2 și 9 în MERC).
Pilotul qatarez îl va avea drept copilot pe Mathieu Baumel, care a câștigat de 4 ori Raliul Dakar alături de al-Attiyah. Începând de anul viitor, cei trei piloți ai echipei Dacia vor testa primul prototip, ce va fi alimentat cu combustibil sintetic.
Dacia a anunțat la începutul lunii iulie că va participa la Raliul Dakar, mașina constructorului român urmând să fie pilotată de nimeni altul decât Sebastien Loeb. De nouă ori campion mondial, Loeb este unul dintre cele mai cunoscute nume din industrie. Lângă el se va afla Cristina Gutierrez, a doua femeie din istorie care a câștigat o etapă în cadrul Raliului Dakar. Acum, echipa de piloți este completă, odată cu anunțarea lui Nasser al-Attiyad.
Mașina Dacia care va participa la Raliul Dakar va fi un prototip care va funcționa pe combustibili sintetici dezvoltați de saudiții de la Aramco.